Dumitru Dragomir este președintele LPF din 1996, dar întâmplările din ultima vreme, printre care stabilirea unor comisioane contestate de mai multe cluburi, atunci când s-au vândut drepturile de televizare ale Ligii 1, au iscat un război de interese între oficialii fotbalului intern.
Președintele Ligii a recunoscut că nu are de gând să se retragă din fruntea LPF, motivul fiind unul destul de simplu: are un salariu foarte bun.
„Fotbalul este viața mea. M-am ocupat doar de fotbal de-a lungul vieții, n-am făcut altceva. Și peste tot unde am fost am făcut ceva. Inclusiv la această Ligă.
Din punct de vedere financiar, am un salariu substanțial, de ce să îl pierd dacă muncesc corect și cinstit? De aproape 18 ani, de când sunt președinte, nu am luat nici un leu de la vreun club”, a spus Dragomir la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER